BINE AŢI VENIT LA CONFERINŢA NAŢIONALĂ ABR 2024!
Asociaţia Bibliotecarilor din România (ABR), în colaborare cu Biblioteca Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi partenerii acestora, organizează, în perioada 3 – 6 septembrie 2024, cea de-a XXXIV-a ediţie a CONFERINŢEI NAŢIONALE a ABR, cu titlul „BIBLIOTECA – DE LA TRADIŢIONAL LA INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ”.
Deschiderea oficială va avea loc pe 4 septembrie 2024, ora 10.00, în Aula Universităţii „Lucian Blaga”, precedată, în data de 3 septembrie, de un eveniment satelit organizat de sponsorul principal Softlink, în cadrul căruia vor fi prezentate soluţii tehnice de ultimă generaţie, într-un cadru informal. Acest eveniment se dorește a deveni o tradiţie în cadrul Conferinţei.
Prezenţa dumneavoastră este aşteptată cu deosebit interes de comunitatea noastră profesională!
Dr. Carmen-Leocadia Pesantez Pozo, Preşedinte ABR